El a venit pe mare în timp de război, a ieșit dintre valuri atingând după mult timp pământul. Imediat toți cei care l-au văzut pe uscat au observat umanitatea lui. Dar ea la privit direct în ochi, cei mai profunzi și visători ochi, plini de viață, și de îndată s-a îndrăgostit. A simțit cum i se deschid aripile când el i-a atins mâinile pentru prima dată, a simțit milioane de fluturi în stomac.
În acea noapte a udat fericirea cu lacrimi calde, lăsându-le să cadă în mare adăugând sare peste sare. Ea îi spune lui “-Tu ești dragostea vieții mele, toată viața mea este pentru tine!”, iar el îi răspunde “-Port o piatră mică în buzunar care construiește pace acolo unde nu există… O voi duce acolo unde mă va purta speranța, acea speranță care nu vrea să mă mai lase deloc. Voi purta această piatră mica cu toată greutatea ei, iar într-o zi poate își va găsi locul în care se va odihni pentru totdeauna.”
El a plecat să-și urmeze destinul purtat de vânturi puternice cu acea piatră mică în buzunar, părăsind-o. Ea s-a trezit noaptea târziu, fără el. A fugit spre mare și a privit spre cer cu lacrimi în ochi, strigând cu toată suflarea numele lui.
